Interviuri,Prieteni & Invitati,Proiecte pe care le sustin

Andreea despre reciclare, educatie si Romania traditionala

28 Jun , 2015   Gallery

Pe Andreea am cunoscut-o acum mulţi  ani, cred că prin 2002.  La început l-am cunoscut pe Adi, soțul ei, fiind fascinat de lumea din care venea: vedete TV, emisiuni, artişti, tot glamourul ăsta specific showbizzului. Adi este unul dintre primii cameramani profesionişti din România, începând  la SOTI și terminând cu PRO TV. O persoană faină şi neconvenţională, nebun şi spontan, nu are cum să nu îţi placă de  el. După ceva timp am cunoscut-o şi pe Andreea, partea raţională a cuplului,  o profesionistă în comunicare, căreia îi place muzica şi oamenii şi  care-l echilibrează pe Adi şi se completează reciproc. Doi oameni frumoşi, care îmbină utilul cu plăcutul în mod constant, doi oameni originali care fac totul din pasiune şi cu pasiune. De aia le şi iasă lucrurile, fie că vorbim de recilare sau promovarea României tradiționale. În ultimul timp Andreea împreună cu colegii ei a realizat nişte chestii foarte faine cu proiectul pe care-l coordonează Patrula de Reciclare, de genul: premiul I la Gala Societăţii Civile – secţiunea Programe, iar Principele Nicolae al României le-a acordat Înaltul Său Patronaj. Cat despre promovarea României tradiționale, chiar în weekendul ce a trecut o ediție a TIFF a avut loc la Gura Râului, acel mic paradis de la Marginimea Sibiului, unde Adi şi Andreea locuiesc de ceva timp. Am rugat-o pe Andreea să ne povestească mai multe şi a ieşit interviul ăsta:

Buna Andreea. Spune-ne te rog cum stă treaba cu reciclarea în România? Încep românii să aibă o cultură a reciclării?

Iţi propun să mergem puţin la DEX, să vedem ce înseamnă cuvântul “cultură” :). Şi zice cam asa… Ansamblu de activități și modele de comportament proprii unui grup social dat, transmisibile prin educație. Deci, fără educaţie, nu prea există … cultură. Aşa că am început prin a ajuta oamenii să înveţe despre reciclare. Nu e o sarcină uşoară, dar avem alături de noi câteva zeci de mii de profesori şi de mici formatori –agenţii Patrulei de Reciclare, ambasadori de frunte, suporteri fideli, presa, autorităţi locale şi foarte mulţi voluntari. Noi am spus că „reciclarea nu e o joacă de copii”, dar nici ei nu au luat reciclarea… în joacă. Ne mândrim cu performanțe la care aproape că nu ne așteptam, din partea unor voluntari, unii foarte, foarte tineri, chiar la grădiniţă. Iar rezultatele sunt pe măsură. Suntem încă pe la clasa 0 la capitolul cultură a reciclării, dar creştem frumos.

Încerci să-i ademenești cu concerte sau cu premii. Cât timp va lua până românul se va obișnui să gândească verde și să recicleze din proprie inițiativă?

E dificil de făcut pronosticuri şi mai dificil de stabilit termene. E vorba de a crea un obicei. Acest lucru ia întotdeauna timp. Educaţia nu se face peste noapte, învăţatul în noaptea dinaintea examenului nu “fixează” cunoştinţele… ai scăpat de la examen, ai fugit la bere… ai cam uitat tot, nu? Apoi, ca să poţi aplica ceea ce ai invăţat, ai nevoie să practici. Reciclarea, de fapt colectarea selectivă, nu e un exerciţiu individual. E un proiect de echipă. E o scenă pe care joacă foarte mulţi actori: fiecare dintre noi – populaţia, producătorii, autorităţile locale şi centrale, media, şcoala, părinţii… Ai nevoie de infrastructură, ai nevoie de legislaţie, ai nevoie să repeţi, ai nevoie de servicii bine puse la punct pe care să le poţi folosi, ai nevoie şi de recunoaştere… trebuie să fie până la urmă un proces simplu şi plăcut, dar şi obligatoriu! Din acest motiv, eu nu cred că îi ademenim pe oameni, ci că încercăm să îi implicăm, să facem din colectarea acestor deşeuri un obicei plăcut. Premiile sunt simbolice, un fel de a le mulţumi pentru implicare, de a scoate la scenă deschisă pe cei care susţin mesajul nostru. Concertele cu ambasadorii noştri spun clar ca “Recycling Rocks!” – e cool să fii ceva mai responsabil, e frumos să vezi în jurul tău oameni care cred în ceea ce crezi şi tu, să simţi că nu eşti singur. Şi e foarte plăcut să auzi pe o scena, în faţa a mii de ochi şi urechi, un Adi Bărar spunând că planeta asta merită mai mult respect şi grijă din partea noastră şi că fanii Cargo pot da un exemplu de spirit de echipă susţinând proiecte Asociaţiei RoRec. Sau pe DOMINO, sau pe fratii Sanchez de la Los Hermanos Dinamita… Sunt momente foarte emoţionante. După fiecare concert sau acţiune de colectare vedem cum creşte numărul fanilor noştri pe facebook, cum oamenii încep să ne ceară informaţii, să ne scrie, să sune la TelVerde, să vrea să devină voluntari în proiectele noastre…

Care sunt zonele din România care excelează la acest capitol din experienţa ta de până acum și din ce cauză crezi ca e aşa?

Nu prea obişnuim noi să facem topuri de acest gen. Sigur că tu, bănăţan fiind, te aştepţi să lăudăm Banatul, adevărat?;) Să ştii că există în fiecare zonă sau judeţ din ţară nuclee care dau exemplul. Pot fi oraşe mari, mai mici, comune sau sate în care oamenii se mobilizează exemplar, copiii şi dascălii din Patrula de Reciclare, primăriile, autoritatea de mediu, şcolile, universităţile, firmele, instituţiile, bunicii şi mătuşile… Începe să se creeze un sprit de comunitate, un premiu câştigat de o şcoală devine mândria întregii localităţi, oamenii simt că au contribuit la acest succes, se bucură. Presa locală scrie despre ei, despre copiii lor. Se deschide un centru de colectare şi e un alt motiv de mândrie… că nu toţi au aşa ceva şi spun “hai să-l folosim”! Avem un serviciu național de colectare de la domiciliu prin TelVerde, gratuit… oamenii simt că se face ceva pentru ca lor să le fie mai simplu, mai comod să scape de vechiturile electrice şi se gândesc… “ce bine! Ce să fac cu ele, mă împiedică prin casă, ia să chem băieţii de la RoRec!”; sau află că organizăm o nouă acţiune de colectare la ei în localitate “lasă că le dăm la RoRec!”… şi de aici, cu grijă şi răbdare… vom reuşi să avem peste tot în ţară “zone” care excelează, sunt sigură.

Spune-ne te rog, pe scurt, despre Patrula de Reciclare. Ce înseamnă, cum se desfășoară şi ce obiective ai cu acest proiect?

Câte pagini ai la dispoziţie pentru Patrula de Reciclare? 🙂 Pe foooarte scurt, Patrula de Reciclare este cel mai activ program naţional de educaţie pe tema colectării şi reciclării deşeurilor electrice. Obiectivul este… educaţia…

Cum se desfăşoară? Foarte simplu. Patrula are echipe peste tot în țară, în sute de şcoli, grădiniţe si licee din învățământul pre-universitar; copiii sunt factorul mobilizator în colectarea deşeurilor electrice (DEEE). Ei realizează activităţi de promovare şi informare pe această temă, pe parcursul întregului an scolar. Înscrierea în program se face pe bază de voluntariat şi în conformitate cu Legea Voluntariatului. Ei sunt susţinuţi de comunitate. La nivelul fiecarui judeţ şi în Bucureşti, există premii locale pentru Cea mai activă Patrulă şi pentru Cea mai mare cantitate de baterii colectată, pentru a recompensa performanţa agenţilor de a stimula colectarea selectivă a DEEE. Acest proces durează pe parcursul anului şcolar. Apoi copiii pleacă în vacanţă, dar colectarea continuă până la 1 septembrie, de la Suporteri – firme, instituţii, persoane fizice, care luptă ca judeţul lor să fie pe podiumul căştigatorilor naţionali. Primele trei judeţe, care colectează cea mai mare cantitate de deşeuri, vor fi premiate cu o Zi a Patrulei de Reciclare, un eveniment eco dedicat patrulelor participante, suporterilor si prietenilor lor. Împreună cu ambasadorii programului – Los Hermanos Dinamita, cu profesori premianţi din program şi cu parteneri locali organizăm o zi de ateliere, dans, spectacole si distracţie pentru aceşti performeri. Şi nu este puţin lucru când se întâlnesc toate patrulele unui judeţ, se cunosc, lucrează împreună, pun la cale planuri de bătaie pentru sezonul următor… e o atmosferă de adevărată familie şi de mare bucurie.

Apoi din 15 septembrie, o luăm de la capăt. Putem spune că anul acesta avem prima generaţie de “absolvenţi”. Am devenit deja o tradiție în unele instituţii din învăţământul preuniversitar, care au luat parte deja la cel puțin trei ediții; am implicat peste 1.800 de cadre didactice care au devenit un ”motor” al educației de mediu în școlile lor; am mobilizat peste 70.000 de preșcolari, elevi și liceeni care s-au dovedit a fi astazi unii din cei mai harnici europeni la colectarea selectivă a deșeurilor electrice; datorită lor, există comunități în România unde aceste deșeuri se colectează responsabil, așa cum ar trebui să se întâmple peste tot; am stimulat o mișcare de solidaritate cu Patrulele din partea firmelor și instituțiilor, și avem, astăzi, sute de Suporteri, cum îi numim, în toată țara; am contribuit la colectarea a peste un milion de kg de deșeuri în România, o cifră-record pentru un program educativ.

Iar ultima săptămână a fost absolut copleşitoare. Am reuşit să atingem şi să depăşim obiectivul propus acum cateva luni, acela de a face “primul million” de kilograme de deşeuri electrice colectate în cadrul programului, am primit premiul I la Gala Societăţii Civile – secţiunea Programe şi de acum evoluăm sub auspicii regale: Principele Nicolae al României ne-a acordat Înaltul Său Patronaj, ceea ce confirmă valenţele europene ale acestui proiect. Şi ne-am apucat deja de al doilea million! Deci avem foarte multă treabă, fiecare zi este o nouă provocare.

Principele Nicolae alături de oamenii frumoşi care se ocupă de Patrula de Reciclare

11227547_933101230088013_6187219460248285745_o

Indirect ești legată și de Gura Râului. De ce și cum ai ajuns acolo, tocmai la Marginimea Sibiului?

Călătorind prin ţară foarte mult. Am descoperit Sibiul si Mărginimea după anul Capitalei Culturale. Am găsit o poiană minunată şi nu am mai plecat de acolo. Comunitatea din Gura Râului ne-a adoptat, iar pentru noi a devenit un hobby. Se întâmplă atât de multe lucruri minunate în Gura Râului că nu poţi să nu vorbeşti despre ele. În primul rând felul în care comunitatea promovează respectul pentru tradiţii, pentru portul românesc şi se preocupă să păstreze comorile autentice de acolo este fascinant. Pe frontispiciul şcolii de acolo scrie “prin cultură la putere”. În afară de cultul pe care îl au pentru şcoală şi tradiţii, există o dorinţă permanentă de a aduce ceva nou, adaptat la contextul locului.

Festivalul Bujorului de Munte, Ziua Portului Românesc, tradiitiile de Craciun – colindele Junilor şi Crailor, ansamblul de jocuri populare Bujorul de munte, care promovează cultura gurănilor şi gastronomia locală, se îmbină minunat cu seri de teatru sau concerte simfonice la noul Centru Cultural Ioan Macrea, cu GRAF ART Festival – un festival de muzică clasică pentru amatori, iniţiat de dirijorul Radu Ciorei sau ultima premieră, cel mai prestigios festival de film din România, TIFF, care a venit cu o seară specială la Gura Râului. Cum sa nu te implici când vezi un asemenea spirit de comunitate şi atâta dragoste de frumos? Iar peisajul… ce să mai spun? Mai bine îl cităm pe Lucian Blaga… ”ar trebui sa vezi cândva Gura Râului ca să înţelegi ce-nseamnă colţ de rai cu străveche tradiţie în cultura românească”. Dar tu ştii la fel de bine ca mine că trebuie venit la faţa locului!

Crezi într-o Românie traditională? Crezi într-o Românie a meșteșugurilor şi a bunătăţilor produse de localnici, de autenticitatea, istoria si cultura tradiţională specifică fiecărei zone? Nu ar fi mai eficientă o astfel de promovare, de jos in sus?

Cred într-o Românie modernă, europeană, care îşi pastrează şi îşi promovează cu responsabilitate şi cu dăruire valorile, tradiţiile, cultura şi care îşi respectă oamenii de valoare – din trecut şi din prezent. Nu cred în anul 2015 în viaţa trăită la opaiţ, dar consider că opaiţul trebuie sa fie pus frumos, la loc de cinste, să ne ofere momente de aducere aminte si de lumină. Mediul este o valoare a noastră, a românilor. Consider că trebuie să îl protejăm şi să ne îngrijim de el, aşa cum ne îngrijm de propriile case. Meşteşugurile, bunătăţile sunt moşteniri pe care trebuie să le păstrăm. Ele sunt moştenirea noastră. Identitatea fiecărei zone din România este o valoare în sine. Da, la nivel local oamenii fac lucruri absolut minunate. Din păcate ele se află din gură-n gură, prin eforturile de a comunica pe facebook, sau cu sprijinul prietenilor dragi, aşa ca tine. Mă bucur să văd că presa a început să promoveze iniţiative de acest gen, că bloggerii susţin proiecte locale, că oamenii se bucură să redescopere valori autentice şi locuri frumoase din România. Ziua Universală a Iei este un proiect care a crescut pe facebook. Iată un adevărat simbol pe care l-au recunoscut şi simţit ca fiind al lor, românii din toată lumea. E o poveste de succes pe care o admir din suflet. E un început. Din păcate mulţi se simt jenaţi astăzi că sunt români… nu avem autostrăzi, nu avem locuri de muncă, nu avem… Iată insă ca avem ceva ce rezonează în sufletul fiecaruia şi naşte bucurie, mândrie şi sentimentul unicităţii. Şi ce bine e!

Exista un alt proiect acolo la Gura Râului : Piua de ulei – La Păta lu’ Soră. Povestește-ne te rog de piua de ulei, care e istoria ei şi ce inseamnă Păta lu Soră?

Păta lu’ Soră, adică Petru al Sorei Bârză, aşa se cunosc oamenii pe aici… după apartenenţa la familie. Şi astăzi e încă valabil. “Petru Bârză, fiul lui Pavel şi Sora Bârză s-a născut (1887) şi a copilărit în Gura Râului, mai exact în Austro Ungaria la acea vreme. Pleacă în 1912 în România şi lucrează pentru o vreme în Bucureşti, apoi ajunge ca angajat la Arsenalul Armatei în Iaşi. După terminarea războiului şi realizarea României Mari, revine acasă, unde împreună cu soţia, Cătălina, îşi ridică o frumoasă gospodărie. Lucrau pământul pe care îl aveau, creşteau animale, aveau un joagăr, o piuă de haine şi o piuă de ulei (unde prelucrau seminţe şi făceau ulei de bostan şi de floarea soarelui). Pe vremea aceea transportul era aproape exclusiv cu tracţiune animală, oamenii rămânând mai multe zile pentru a îşi rezolva treburile. Pentru aceştia au amenajat o cameră de dormit şi un grajd pentru animale, care mai sunt şi astăzi. În perioada interbelică au fost premiaţi de autorităţi ca Gospodari de Frunte. Apoi, la venirea comuniştilor li s-a interzis funcţionarea instalaţiilor industriale şi au fost încadraţi chiaburi. A murit in 1972” – povesteşte într-o istorie a familiei nepotul, Ion I. Bârză.

Piua de ulei a lui Păta lu’ Soră este astăzi pusă în valoare cu drag de nepotul său, Petru Bârză III. “Petrică al nost” are 47 de ani, o familie frumoasă, trei copii minunaţi (Radu, Marius şi Miruna) şi împreună cu soţia sa, Gabriela, pastrează tradiţia familiei. Piua de ulei este un punct de atracţie pentru turişti. Ea este funcţională şi uneori cei ce îi calcă pragul pot participa la facerea uleiului. Iar cei doi fii, Radu şi Marius au învăţat la rândul lor, să ducă mai departe meşteşugul prelucrării uleiului.

Mult succes cu reciclarea și educația ecologică, dar și cu promovarea României tradiționale!

Andreea este  de meserie jurnalist şi lucrează în domeniul comunicării din 1996, atât în agenţii, cât şi în corporaţii. Cea mai nouă pasiune  a sa este acest ONG, Asociaţia RoRec, unde este manager de comunicare de 6 ani… şi un pic. Se  laudă  cu oamenii excepționali pe care i-a întâlnit şi care au format-o, au sfătuit-o şi au îndrumat-o pe tot parcursul ei de până acum şi cu cei care îi sunt astăzi alături. Şi în viaţa profesională şi în cea personală. Şi care, printre eforturile imense pe care le fac, printre multele lucruri minunate pe care le creează şi le construiesc, zi de zi, printre zbateri, alergătură, muncă şi creativitate, îi oferă răgazul şi oportunitatea de a scrie aceste rânduri. Despre aceşti oameni frumoşi îi place foarte tare să povestească. Echipa ei de acasă, prietenii din Gura Râului şi de la RoRec sunt cei cu care îi place să se laude. Fără ei, nu ar avea atâtea motive de bucurie în fiecare moment.

, , , , , , , , , , , , , ,



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *