Editorial

De ce e România altfel?

1 Dec , 2017  

A trecut  ceva timp de când am citit cartea lui Boia.  Nu iţi trebuie mult timp să o citeşti. Unele chestii mi-au plăcut, le ştiam sau bănuiam deja, altele, am avut impresia că au fost accentuate şi exagerate în mod intenţionat, tocmai pentru a crea această de-mitizare a istoriei fals create de comuniști.  S-a scris mult despre cartea lui Boia, s-au făcut emisiuni, este falsă şi antipatică ziceau unii, sau momentele descrise în carte (demontarea exagerărilor şi a mistificărilor istorice) au contribuit la rămânerea în urmă a României, susţineau alţii.

Un lucru e sigur : cartea a avut un succes răsunător, un succes de marketing. Personal, mi-a plăcut cartea şi dacă nu o acceptăm, atunci tind să îi dau dreptate autorului, cand afirmă că suntem un popor complexat. Cum spuneam, am fost de acord cu unele argumente din carte şi pentru a reliefa acest lucru o să  înşirui o serie de scrieri ale unor personalităţi, ale României, care de-a lungul timpului, au tras semnale de alarmă asupra a ce se întâmplă în, sau cu  societatea românească. Multe din textele vechi sunt de o actualitate frapantă. Primul care îmi vine în minte este teoria formelor fără fond a lui Maiorescu, atât de actuală şi în prezent:

Titu Maiorescu : In contra directiei de astazi din cultura romana-1868

« Cufundată pînă la începutul secolului XIX în barbaria orientală, societatea română, pe la 1820, începu a se trezi din letargia ei, apucată poate de-abia atunci de mişcarea contagioasă prin care ideile Revoluţiunii franceze au străbătut pănă în extremităţile geografice ale Europei. Căci nepregătiţi precum erau şi sunt tinerii noştri, uimiţi de fenomenele măreţe ale culturei moderne, ei se pătrunseră numai de efecte, dar nu pătrunseră pănă la cauze, văzură numai formele de deasupra ale civilizaţiunii, dar nu întrevăzură fundamentele istorice mai adînci, care au produs cu necesitate acele forme şi fără a căror preexistenţă ele nici nu ar fi putut exista…Avem politică şi ştiinţă, avem jurnale şi academii, avem şcoli şi literatură, avem muzee, conservatorii, avem teatru, avem chiar o constituţiune. Dar în realitate toate aceste sunt producţiuni moarte, pretenţii fără fundament, stafii fără trup, iluzii fără adevăr, şi astfel cultura claselor mai înalte ale românilor este nulă şi fără valoare, şi abisul ce ne desparte de poporul de jos devine din zi în zi mai adînc…..O primă greşală…este încurajare blîndă a mediocrităţilor…..încurajăm oameni nechemaţi şi nealeşi! Domnul X e proclamat poet mare, domnul Y – jurnalist eminent, domnul Z – bărbat de stat european, şi rezultatul este că de atunci încoace mergem tot mai rău, că poezia a dispărut din societate, că jurnalistica şi-a pierdut orce influenţă; iar cît pentru politica română, fericite articolele literare, cărora le este permis să nu se ocupe de dînsa!

Un alt text scris de Ion Luca Caragiale:

Ion Luca Caragiale : 1907 din primăvară până în toamnă, O făclie de paşte

Despre partidele politice şi clientela lor

Partidele politice, în înțelesul european al cuvîntului, adică întemeiate pe tradițiune, pe interese vechi sau noue de clasă și prin urmare pe programe de principii și idei, nu există în Romînia. Cele două așa numite partide istorice care alternează la putere, nu sînt, în realitate decît două mari facțiuni, avînd fiecare, nu partizani, ci clientelă……Iar clientela este plebea incapabilă de muncă și ne-avînd ce munci, negustorași și precupeți de mahalale scăpătați, mici primejdioși agitatori ai satelor și împrejurimilor orașelor, agenți electorali bătăuși; apoi productul ibrid al școalelor de toate gradele, intelectualii semiculți, avocați și avocăței, profesori, dascăli și dăscălași, popi libercugetători și răspopiți, învățători analfabeți – toți teoreticieni de berărie; – după aceștia, mari funcționari și impiegați mititei, în imensa lor majoritate amovibili. »

Despre administraţie şi corupţie

« Administrația e compusă din două mari armate. Una stă la putere și se hrănește; alta așteaptă flămînzind în opoziție. Cînd cei hrăniți au devenit impotenți prin nutrire excesivă, iar cei flămînzi au ajuns la completă famină, încep tulburările de stradă… Plebea, clienții, cu studenții universitari și școlarii din licee, conduși uneori de profesori universitari, cer numaidecît răsturnarea guvernului. Facțiunea de la putere, supranutrită, este incapabilă a mai ține pept torentului popular, adică facțiunii răsbite de foame; iar Regele, gelos de reputația europeană de liniște și ordine a Statului său, este silit să congedieze, avec force compliments, cabinetul, care avea aproape unanimități în Parlament, pentru a însărcina pe capul opoziției cu formarea unui nou cabinet, cu disolvarea Parlamentului și a tuturor consiliilor județene, urbane și rurale, cu convocarea colegiilor electorale pentru constituirea unui nou Parlament și unor noi consilii, – care toate, după bunele obiceiuri consacrate, sînt firește aproape unanime partizane ale noului guvern….. A căzut un guvern și a venit altul, îndată, toată administrația țării, și cea de Stat, și cea de județ, și cea comunală -de la prefecți și secretari generali de ministere, pînă la cel din urmă agent de poliție și pînă la moașa de mahala – se înlocuește,… pentru mai mare expeditivitate chiar pe cale telegrafică. O clientelă pleacă, alta vine; flămînzii trec la masă, sătuii la penitență. Și asta așa mereu și pe rînd din trei în trei ani, ba și mai des uneori…. De la o administrație astfel recrutată și constituită pe termene provizorii, se înțelege că numai seriozitate și scrupuluri nu se pot pretinde. Toți oamenii de afaceri, începînd de la arendașul care plătește milioane arendă și sfîrșind cu micul precupeț, care învîrtește în mizerele-i daraveri abia cîțiva lei, sînt rançonnés, în proporție, de către acești baroni feudali mari și mici, cari se numesc agenții administrației Statului romîn…. Rar, din cînd în cînd, ca pentru paradă de lux, se aruncă un homme á la mer – cine știe ce nenorocit agent care, lipsit de cel mai elementar tact, a făcut prea brutal o flagrantă delapidare sau s-a lăsat prea stîngăcește mituit”.

Despre calitatea sistemului de învăţământ

« Toate școalele, de la cele populare pînă la Universități – școale primare, secundare, profesionale, agricole, comerciale, de popi, de moașe, de muzică, de alte arte, facultăți de toate ramurile culturii înalte – toate dau mai mult sau mai puțin demblée absolvenților lor drepturi la dignități și funcțiuni publice. Astfel școala romînă, în loc de la fi un mijloc de educațiune și cultură a poporului și a claselor dirigente, devine un canal de scurgere al poftelor de întîietate între cetățenii, de eftină parvenire, de scutire de îndatoriri, de sporire de drepturi și privilegii. Și din ce în ce, din gradul cel mai de jos pînă la cel de sus, școalele sînt niște fabrici de funcționari, de salariați publici și de avocați – o pletoră de semidocți, fără caractere, fără omenie, adevărați cavaleri de industrie intelectuală, cărora le trebuesc numai decît onoruri cît de multe fără nuciun merit și cîștig cît de mare fără multă osteneală.
Aceste fabrici alimentează oligarchia publică ce stăpînește exclusiv țara romînească. »

Într-un articol publicat în 2004 in dilema veche şi reluat anul trecut, Andrei Pleşu, face o analiză acidă a clasei politice româneşti şi îl citează pe Constantin Rădulescu-Motru cu un text din 1908, făcând trimitere la politicienii contemporani :

Ciocoiul nu are o ocupaţie anume rezervată pentru sine, nu iubeşte şi nu poate practica nici o profesiune…Încarnare a dorinţei de putere, iubitor de ranguri, „poftitor de onoruri“, incapabil să depăşească orizontul satisfacţiei imediate, ciocoiul nu-şi pune problema dacă merită încrederea publică, dacă poziţia lui socială corespunde unei îndemînări anume, dacă nevoia lui de a fi în fruntea bucatelor are acoperire într-o echivalentă nevoie de a fi de folos. N-are idealuri, n-are convingeri, are doar scopuri conjuncturale şi abilităţi… Ciocoii sunt paraziţii decrepitudinii noastre politice, şi sporesc, pernicios, „arbitrarul puterii

Dupa un secol de la aceste scrieri, România se confruntă practic cu aceleaşi probleme, iar textele lui Paler, Plesu sau Djuvara confirmă acest lucru :

Octavian Paler despre România 2006 :

« O ţară fără statui şi fără trecut, nu are viitor….Ce se întâmplă de fapt,  în România ?… în România mor oamenii cu zile, … se petrec crime politice. România este o ţară fără reguli. În România există de 16 ani, doar demagogi, trăgători de sfori şi indivizi puşi pe căpătuială….Primul lucru care a fost privatizat este interesul naţional. România a devenit ţara mătuşilor, ţara soacrelor, ţara nepoţilor, ţara cumnaţilor… nu se poate, e o bătaie de joc inadmisibilă! Mai aparţine România, României?! În momentul de faţă eu mă întreb, cum de România mai există! România nu e o ţară coruptă, România e o ţară jefuită, e o ţară prădată, e o haită de lupi şi dinăuntrul ţării şi din afară care în complicitate, fură tot ce se poate. România seamănă, după părerea mea, cu un vas spart, sfărâmat, în cioburi. Vasul ăsta spart, în cioburi, nu mai permite să duci, spre un viitor, un ideal naţional….Dacă, zic eu, vor exista în România conştiinţe care nu se vor vinde, atunci e de sperat… »

Neagu Djuvara

« Să fie mai puţină corupţie în România, fiindcă din păcate, românul nu a fost un model de cinste niciodată…..Eu dacă aş fi avut vreo putere în ţara asta, aş fi reeducat tineretul timp de câteva generaţii. La noi furtul este ceva minor, nu are importanţă. Asta este grav. Încercaţi să găsiţi calea să se termine cu corupţia asta generalizată. Asta omoară România…la noi, a dispărut ideea că furtul e o crimă. Toţi spun, lasă că mă aranjez eu. În momentul de faţă se fură de la vlădică până la opincă. Toată lumea fură. E o tragedie. Când mă uit la televizor aflu despre încă un primar, despre încă un fost ministru că au furat –  toţi sunt hoţi. Toată străinătatea ştie că România este o ţară coruptă până la rădăcini, până la măduvă. »

Andrei Pleşu

NATO  încearcă să ne organizeze, UE încearcă să ne domesticească. Degeaba. Ţine cu dinţii de specificul lui naţional. Şi tocmai de aceea, sunt pesimist. Cred că nu ne vom schimba niciodată. Străzile vor rămâne mereu betege, pline de gropi şi asfaltate cu gumilastic, autostrăzile, dacă vor exista, vor fi nişte şantiere perpetue, şoferii “profesionişti sau amatori” vor conduce bezmetic, isteric, mitocăneşte. Îşi vor parca maşinile în poarta ta, în curtea ta, în sufletul tău şi, dacă protestezi, te vor înjura exterminator sau vor zâmbi suveran, de la înălţimea limuzinei proprii. Justiţia va fi mereu o loterie, ziarele vor evita orice urmă de decenţă şi de nobleţe. Limba se va strica zi de zi, televiziunile vor atinge culmi de manipulare şi trivialitate…. “Relaţiile”, pilele, bacşişul vor fi la fel de greu de înlăturat ca şi câinii vagabonzi, politicienii vor perora obscen despre patrie şi se vor gândi strict la găştile de partid şi la  conturile personale….. Toate scursurile vor ajunge vedete, toţi derbedeii vor deveni campioni ai dreptăţii. Vom fi sufocaţi de proasta creştere, de incultură, de muzică proastă şi de fast-food. Prostia va avea bani, iar nepriceperea va avea putere. Aerul se va umple de invidie, ură şi băşcălie. …. La noi e altfel. Neregulile, inconfortul, arbitrarul, lipsa de educaţie, nesimţirea, ilegalitatea, aproximaţia, mă rog, toată ornamentica “milenară” a ţărişoarei ilustrează o tradiţie durabilă.

Aşadar tind să cred că unele argumente din cartea lui Boia sunt adevărate.  Nu cred că România e altfel. E o ţară, ca toate celelate ţări din Balcani, cu plusuri și minusuri, cu bune și rele. România este o ţară paradoxală, spunea Pleşu, şi spectaculoasă pentru că ea funcţionează, aşa cum este : producâd  forme,  pentru care lipseşte fondul.

 

 

Poză : Coperta cărții De ce e România altfel?



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *