Dani Sandu

Interviuri,Prieteni & Invitati

De vorbă cu Dani Sandu

26 Oct , 2015  

Pe Dani l-am cunoscut de curând, în cadrul unei conferințe. Seara ne-am întâlnit la un restaurant cu ceilalți participanți pentru a schimba idei, pentru a socializa, pentru a ne cunoaște. Mi-a povestit despre munca sa, despre planurile sale, despre idei, despre proiecte. Știu că a lucrat cu organizații importante, pe proiecte de incluziune dar şi pe proiecte pentru tineret. Îl urmăresc când am ocazia și îmi place claritatea și viziunea ideilor pe care le susține și modul analitic și obiectiv prin care își expune ideile. Am urmărit nu demult un filmuleț cu el și mi-a plăcut tare mult cum a răspuns la întrebări.

 

Am zis sa-l descos și eu puțin și să aflu chestii interesante despre el, proiectele lui și ce crede despre subiectele importante de pe agenda publică. Mi-am închipuit ca aş sta la o bere cu el și vorbim diferite chestii de care suntem interesați.

Salut Dani. Ești sociolog freelancer. Cum se descurcă un tânăr sociolog în România?

Salut, Grațian și tuturor care veți citi. Întâi, îți voi spune de tinerii sociologi din România pe care îi cunosc eu, apoi îți spun și de mine. Sociologia este o știință aparte, cu propria sa bibliografie și propriile sale particularități. Am avut plăcerea să o studiez și mi-a plăcut la nebunie, de asta continuu să fac ce fac. În România, sunt mulți oameni care sunt numiți sociologi pentru că se ocupă de cercetare dintr-o perspectivă cantitativă, cu multe cifre, statistici, sondaje de opinie și așa mai departe. Domeniul ăsta este în creștere mare în ultimii ani, mi se pare, tocmai pentru apar presiuni tot mai mari din fel și fel de direcții să aderăm și noi la ce se numește evidence based public policy. Dovezile astea sunt în general de ordin statistic și presupun o serie de cunoștințe și abilități care multă vreme au fost ignorate în România, chiar dacă au existat din plin. Educația mea din țară nu a fost foarte bine centrată pe studii cantitative, pentru că erau considerate complicate, greoaie și indezirabile. A trebuit să merg la școală în SUA pentru a le prinde gustul, dar când am revenit în România am fost impresionat să văd că avem un background foarte bun în asta. Existau mulți oameni care aveau aceste aptitudini și le foloseau din plin într-o perioadă în care mai nimeni nu căuta genul acela de cercetare. Recent, a apărut interesul, dar experții foarte buni au plecat ori s-au reorientat între timp, așa că avem o piață care cere multe astfel de cercetări, iar majoritatea celor care le pot oferi sunt oameni tineri, fie școliți în țară de câțiva dintre cei plecați, fie școliți în străinătate și reveniți pe aici. Pe scurt, e un moment fascinant să ai aceste tipuri de abilități, pentru că e foarte mult de lucru, iar tinerii au posibilitatea să lucreze cu date foarte interesante și pe proiecte foarte interesante. Mie mi-e clar că nu aș fi avut acces la cercetări atât de ample în altă țară tocmai pentru că acolo există o ordine stabilită foarte clar în timp a oamenilor care fac aceste cercetări. Pe moment, în România este un free for all fantastic, pentru că cererea de cercetări cantitative e în creștere, oferta e limitată, așa că poți fii cercetătorul principal pentru proiecte imense pe aproape orice domeniu care te-ar putea interesa. Ai, practic, oportunitatea să scrii primele cercetări cantitative serioase pe multe domenii diferite. E foarte solicitant, pentru că trebuie să incorporezi rapid extrem de multă literatură, dar publicul (mediul public, mediul privat, sectorul asociativ) este extrem de mulțumit să le vadă și, uneori, chiar și să țină cont de ele.

Poți să ne spui mai multe despre proiectele în care ai fost implicat până acum? Cu cine ai lucrat și ce ai făcut?

La scurt timp după ce am revenit în țară, am intrat într-un proiect de studierea culturii politice și a participării publice în România. Proiectul a fost imens și a fost împărțit pe cele 8 regiuni de dezvoltare. Ulterior, am lucrat cu Friedrich Ebert Stiftung la un studiu explorator foarte mare legat de tinerii din România. Eșantionul a vizat 1300 de tineri cu vârste între 15 și 29 de ani din toată țara. CU FES am dezvoltat și Monitorul Social, o platformă de infografice și dezbateri care pune în perspectivă Am lucrat și în proiecte care încercau să măsoare cantitativ discriminarea de gen în mediul profesional, tipicurile de migrație spre și din România, am condus o cercetare ambițioasă pe subiectul coalițiilor și rețelelor societății civile, pentru CENTRAS. Sunt deja cred că zeci de studii pe domenii care nu fuseseră anterior explorate și sper că am reușit să așez informațiile și cercetările suficient de bine încât să se poată construi și peste ele pe viitor. Proiectele sunt uneori mici și uneori mai mari, dar problema este că cercetătorii care lucrează freelance sunt deseori aduși pentru proiecte de complexitate ridicată, care trebuie terminate într-un termen foarte scurt. Rezultatul este că deseori nu reușim să obținem tot ce ne-am fi dorit să obținem de la datele pe care le avem la dispoziție, cel puțin nu până la deadline-ul de predare. Totuși, am insistat întotdeauna ca datele pe care am lucrat să fie afișate public, astfel încât oricine vrea să-mi verifice munca sau să încerce să o ducă mai departe să o poată face. Mereu când am o prezentare de proiect, o prelegere sau orice fel de interacțiune cu oameni interesați de ce fac le atrag atenția că există acele baze de date și că aș fi onorat să încerce cineva să le ducă mai departe. Când am avut prelegeri la câte o facultate chiar i-am încurajat să-mi scrie dacă își prind urechile, că poate reușim să scoatem ceva la liman împreună. Vreau mult ca metodele cantitative să fie folosite mai mult, pentru că am avut mereu impresia că suntem mult în urma altor țări din lume la asta și ne cam costă. Poate că mai mulți oameni obișnuiți să vorbească cu date vor crește pretențiile și pentru discursurile publice și, în timp, poate așa aducem un pic mai multă claritate în ce se discută și, mai ales, în ce se decide.

Pe viitor ce se arată? Ce proiecte vor apărea, în cazul în care ai ceva informații sau din ce proiecte ai vrea sa faci parte? Cu cine ţi-ar plăcea sa colaborezi, fie persoane sau organizații?

Pe viitor cred că voi începe să restrâng puțin lucrurile pe care îmi propun să le fac, pentru că volumul de muncă mi-a scăpat puțin din mână în ultima perioadă. Și e vorba și de o țintire ceva mai clară spre un set de domenii interconectate. În mare, ținta mea ar fi să mă specializez pe probleme de sărăcie și de bună guvernare. Deja am câteva proiecte în derulare pe cele două subiecte și sper să mai apară și altele, atât naționale cât și internaționale.

Ești pasionat de politică internă și de politică externă…

E interesant că spui asta, eu cumva pierdusem din vedere că vorbesc tot mai mult și despre politica externă. Când am început să lucrez, eram foarte clar setat pe probleme de politică internă, dar cu timpul am început să văd că separația dintre cele două este o simplificare ingenuă. Aproape toate problemele serioase ale unei țări au atât cauze, cât și efecte de ambele tipuri, iar dacă vrei să intervii, trebuie să fii foarte sigur că înțelegi măcar parte din ele. De altfel, cred că ăsta a fost mindsetul și când am început să lucrez în atât de multe subiecte ce ar putea părea diferite la prima vedere. Sărăcia este legată de tendințele de migrație, care sunt legate de circuite de discriminare socială și etnică, ce în timp pot determina probleme de development și așa mai departe. Mie mi se pare improbabil să reușești să convingi pe cineva din România că ar trebui să accepte cu dragă inimă refugiați în România dacă nu înțelegi care sunt lucrurile care îi pun pe fugă pe refugiați în Siria, Irak, Afghanistan, etc.

Din acest punct de vedere, cred că eu sunt un anti-specialist, tocmai pentru că am impresia că am ajuns foarte departe cu știința încercând să o împărțim pe tabere și căprării foarte clar delimitate: psihologia face asta, sociologia face asta, politologia face asta, etc și să nu vă prind că le amestecați între ele. Dimpotrivă, noua tendință internațională este să pui la un loc cât mai multe expertize, metode și idei diferite pentru a încerca să privești o problemă din mai multe unghiuri. Degeaba am ajuns noi la o înțelegere atât de avansată a încălzirii globale dacă nu reușim să îi și convingem pe oameni că trebuie să facă ceva în legătură cu problemele pe care le scoatem la iveală.

Ai lucrat în Campania lui Obama ca voluntar. Care sunt diferențele între o campanie din România și una de afară?

Am lucrat și în campanii electorale în România, atât înainte de Obama 2012 cât și după aceea și pot spune că diferențele sunt colosale. Dacă am fost destul de plăcut impresionat să văd nivelul de organizare al unei campanii electorale în 2008, experiența Obama m-a făcut să mă răzgândesc. Nici nu vreau să intru în diferențele de ordin tehnic sau de organizare, pentru că sunt mult prea mari, dar am să insist pe o diferență care m-a făcut să sper un pic. În campania electorală din SUA oamenii care se implică nu sunt neapărat afiliați politic, dar aproape toți au idei clare despre cum ar trebui să funcționeze societatea în care trăiesc. Prin participarea lor la campanie ajung să înțeleagă resorturile prin care-și pot propune sau chiar impune viziunea asupra politicianului pe care-l susțin. Arareori candidații americani merg în alegeri complet pe ideile și politicile pe care le aveau ei înșiși înainte de alegeri, de cele mai multe ori merg în campanie pe o combinație între ce au crezut la început și ce au înțeles că este dorit de oamenii care-i sprijină. Aici mă refer în primul rând la voluntari, dar, evident, și la sponsorii de campanie, dar partea frumoasă este că, atunci când ești suficient de atent, poți să dai foarte ușor peste mână unui politician care-și reprezintă sponsorii mai degrabă decât voluntarii. Iar diferența dintre un voluntar entuziast, care simte că schimbă ceva, și un staffer plătit este colosală, mai ales în ziua votului.

De aici am impresia că putem începe o mini-revoluție și în campaniile electorale din România. Da, poate că nu sunt mulți cei care au o viziune asupra lucrurilor pe care și le-ar dori de la România. Ar fi ideal să fim toți așa, dar și dacă nu suntem toți așa, cei care avem această viziune putem să cerem, putem să ne băgăm, putem să punem presiune pe politicieni. Chiar și în afara campaniei electorale. Am venit cu idei de genul acesta înapoi acasă și am fost foarte impresionat să văd că lucrurile deja se mișcă în această direcție. Am foarte mulți colegi de generație și prieteni care lucrează în societatea civilă și fac exact asta, dar șocul cel mai mare a fost să văd același tip de atitudine și de la colegi și prieteni care lucrează în mediul privat. Nu o să-și dea niciunul sprijinul foarte ușor pentru un candidat, dar și când îl va da, acel sprijin va însemna ceva. Și poate că va inspira și pe alții să fie mai atenți cu acest sprijin. Și poate chiar și cu votul.

Te vezi la un moment dat în politică? Sau preferi să te implici doar ca expert sociolog?

Nu cred, sunt foarte multe lucruri mai utile pe care cred că le pot face din postura de cercetător, pe moment. Chiar și dacă aș ajunge în politică astăzi, mi-ar fi foarte greu să-mi impun viziunea tocmai pentru că am impresia că lipsește o masă critică cu o viziune similară care m-ar putea susține să-mi duc la îndeplinire ideile. Tipul ăsta de masă critică este absolut necesară pentru o carieră îndelungată și fructuoasă în politică. Poți ajunge sus destul de ușor, ca scroafa în vârful copacului, dar dacă nu ai un grup de oameni care vor aceleași lucruri ca tine nu vei reuși să schimbi ceva serios în societate. Ar fi ca și cum te-ar pune cineva lider peste o turmă de pisici. Întâi ar fi bine să învățăm pisicile ce și cum să ceară, apoi liderul lor va ieși la iveală natural.

Unii prieteni mi-au zis ca abia în 2020 vom ajunge la o clasă politică competentă. Cum vezi evoluția politicii romanești în următorii ani și ce ar trebui să facem noi ca societate pentru a avea o clasă politică mai competentă?

În definitiv, se leagă de ce începusem să spun și mai devreme. Democrația ne asigură că avem o clasă politică relativ reprezentativă. Cât timp oamenii nu știu ce și-ar dori de la reprezentanții lor, nici reprezentanții nu se vor simți obligați să pună ceva coerent la cale, așa că vor face loc oamenilor dispuși să spună orice pentru a fi aleși. Din ăștia avem o groază și i-am avut din 1990 până acum. Eu mai prind un pic de curaj când mă uit la clasa politică din România și văd că termenul de valabilitate al unui politician este în continuă scădere de câțiva ani. Dacă Ion Iliescu a avut o viață politică de 15 ani la nivel înalt, Traian Băsescu a avut ceva mai puțin, Adrian Năstase ceva mai puțin, Mircea Geoană ceva mai puțin. Și așa mai departe. Mă bucur măcar că nu ne mai temem să spunem ”ăsta, gata, nu-l mai vreau, a promis ceva și n-a livrat, așa că mă reorientez”. Din toată reorientarea asta, va fi în interesul politicienilor să-și caute proiecte care îi pot ține în viață mai multă vreme, pentru că altfel dispar și ei în câțiva ani. Pentru a-și maximiza câștigul, vor fi nevoiți să găsească o soluție pe termen lung, iar o soluție pe termen lung pentru un public care se plictisește din ce în ce mai repede va trebui să fie o soluție revoluționară. Aștept cu speranță să apară.

Cum vezi evoluția UE, ca organism, pe plan intern și aici mă refer la criza de identitate europeană, la Europa în două viteze Sud, Est vs Nord, Vest, la criza economică, “problema” refugiaților, a terorismului, alegerile naționale…

Uniunea Europeană este o instituție foarte interesantă pentru mine, tocmai pentru că evită atât de bine aproape orice fel de încadrare teoretică. Fie că-i spui interguvernamentalism, fie că-i spui supranaționalism, e ceva inovator acolo, pentru că e prima dată în istorie când mai multe guverne de state mari și bogate s-au pus împreună și au spus că e cazul să se joace frumos. Cine se uită la istoria UE în izvoare poate găsi cel puțin 10 momente peste care martorii externi considerau că instituția nu va putea trece, dar instituția a trecut de fiecare data peste toate aceste momente, într-un fel sau altul. Cred că această coalizare nu va face decât să funcționeze și mai bine pe viitor, chiar dacă acum pare că Marea Britanie vrea să iasă din joc. Ideea de UE în două viteze a apărut mai recent și este îngreunată tocmai de faptul că multe din statele estice aleg, de dragul integrării și a beneficiilor directe, să țină cu Germania chiar și atunci când Germania propune idei nu tocmai avantajoase pentru est. Lucrurile se vor liniști în timp tocmai pentru că, la nivel de elite politice, mai toată lumea e de acord că e mai bine cu UE decât fără. Asta nu înseamnă, totuși, că UE va evolua cum își imagina Jacques Delors acum câțiva ani. Direcția va fi aceeași, dar durata s-ar putea să fie diferită.

Dar ca politică externă? Ce se întâmplă la Est de noi și cum va evolua treaba în Ucraina și Moldova? Cum va evolua relația cu Rusia?

Rusia mi se pare în situația ingrată de a fi una dintre cele mai mari puteri militare din lume într-o epocă în care lumea duce altfel de războaie, mai degrabă economice și de dezvoltare. Cât a fost în creștere economică bună, Rusia putea ușor să nutrească speranța că nu face decât să revină la lumea bipolară din timpul războiului rece, poate în alianță cu China. S-a încheiat creșterea economică, Rusia încearcă să răstoarne masa, că poate atunci când o punem la loc revenim la ordinea în care ea era sus. Personal, nu cred că are vreun rost. Când vine vorba de strategii politico-militare, Rusia se descurcă bine, cum am văzut și în Ucraina. Dar lumea este mult mai interdependentă astăzi, iar strategiile de dominațiile nu mai sunt făcute de generali, ci de economiști. Câteva vizite ale lui John Kerry și Arabia Saudită s-a decis să-și mențină producția de petrol sus, ceea ce a făcut prețul la petrol să scadă, ceea ce a dus Rusia în recesiune, ceea ce înseamnă că mai orice își dorește Vladimir Putin să facă astăzi depinde mai mult de China decât de voința proprie. Iar China nu vrea scandal, pentru că oricum e pe o traiectorie bună să devină cea mai mare economie din lume.

Toate acestea sunt calcule raționale ultra-simplificate și probabil incomplete. Am putea avea probleme dacă domnul Putin încetează să mai calculeze rațional, pentru că furia sa ar avea în continuare o mare forță militară la dispoziție. Rusia este, după cum a spus și Barack Obama, o putere regională astăzi, dar numai economic. Militar, este o putere globală.

Revenind la proiectele tale. În ce alte proiecte ești implicat, ca voluntar și de ce?

Nu cred că aș putea supraviețui dacă m-aș concentra exclusiv pe muncă, oricât de mult îmi place. De aia, am început fel și fel de proiecte personale care mă țin pe nivelul de plutire. Încerc să ajut niște prieteni care au pus la punct un centru de mentorat pentru copiii instituționalizați, am de câteva luni o trupă de teatru de improvizație cu care avem spectacole din când în când și mai ajungem și pe la un festival sau altul, alerg distanțe lungi când mai găsesc timp. Nu prea stau pe loc.

Călătorești mult afară, în diferite ţări. De ce o faci? Experimentezi, cauți, vrei să descoperi? Te întreb asta pentru ca majoritatea celor de vârsta ta se gândesc la rate, apartament, la o familie….

Călătoresc mult pentru că îmi dau seama cât de mult mă ajută să înțeleg mai bine lumea în care trăiesc. E absolut imposibil să mergi în Balcanii de Vest și să nu pufnești puțin disprețuitor când auzi pe cineva care spune că nu se poate mai rău decât în România. E imposibil să mergi în India și să conștientizezi că unul din 8 oameni din lume astăzi este indian și să mai accepți ușor idei de supremație occidentală. Călătoresc acum pentru că pot și pentru că simt că mai sunt încă atâtea lucruri de înțeles, atât despre lume cât și despre mine. Spunea o prietenă bună la un moment dat, sometimes you find yourself in the middle of nowhere, and sometimes in the middle of nowhere you find yourself.

Despre incluziune și asistenţă socială, pentru ca ești sensibil la subiectele astea. E clar ca inegalitățile vor creste în România, odată cu dezvoltarea. Unele zone, orașe o să crească mult mai rapid decât altele, se vor crea disparități mari între regiuni și în interiorul regiunilor. Asta va aduce sărăcie. Ce ar trebui să se întâmple și cum ar putea politicile să schimbe lucrul asta?

Bucureștiul este una din primele 50-60 de regiuni, în termeni de PIB/cap de locuitor din Europa, la peste 110% din media europeană, dar în România găsim și județul Vaslui, de departe cea mai săracă zonă din Europa. România a avut dintotdeauna o inegalitate imensă între regiuni, iar cea mai bună modalitate de a lupta cu acestă realitate este să începem o formulă de regionalizare bine gândită, în jurul unor orașe mari, centre universitare. Studenții români au o capacitate excelentă de a învăța rapid să facă lucruri fascinante, chiar dacă sistemul universitar nu-i ajută aproape deloc. Creșterea unor regiuni precum Sibiu, Cluj, Timișoara, Constanța și chiar și Iași poate atrage forță calificată de muncă din regiuni, care pe termen mediu poate dezvolta proiecte economice bune. Problema mai mare a României mi se pare faptul că nu înțelegem extrem de bine situația noastră agricolă. Avem de departe cel mai mare număr de oameni din Uniunea Europeană care lucrează în agricultura de subzistență, inclusiv muncitori casnici neremunerați, iar pe acest subiect nu prea avem ce expertiză să căutăm în Vest. Pur și simplu nimeni nu s-a mai confruntat cu o astfel de situație în ultimii 50 de ani. Statul îi consideră ocupați din punct de vedere al pieței muncii atât pe agricultorii de subzistență cât și pe lucrătorii casnici neremunerați, iar aceștia reprezintă cam 2-2.5 milioane de români. Acesta e motivul pentru care avem o populație activă de 10 milioane, cam 5 milioane de angajați și doar 6% șomaj. Iar pe acest subiect nu cred că ne va presa nimeni foarte tare să facem ceva rapid, în principal pentru că nici Occidentul nu înțelege problema, dar, și dacă ar înțelege-o, probabil nu ar avea idee ce să facă cu ea.

Pentru ca am încercat sa sintetizez toate chestiile care ne preocupă pe amândoi în doar câteva întrebări, te las pe tine să închei cu un mesaj acest interviu:

E un imbold, atât pentru tine cât și pentru cei care te citesc: scrieți și vorbiți în continuare despre lucrurile care contează. Chiar dacă aveți deseori impresia că nu vă ascultă sau citește nimeni, s-ar putea să nimeriți la un moment dat un om care caută un vis de îndeplinit sau poate doar o direcție. Dacă îl convingeți pe el sau pe ea, e suficient.

Merci Dani, și spor în ceea ce faci. Multa energie pe viitor!

Dani Sandu este sociolog cu experienţă în cercetări cantitative şi calitative în România şi peste hotare. A contribuit la numeroase cercetări sociologice despre tineri, societatea civilă şi participarea civică în România. A coordonat și cercetări despre sărăcie, migrație și sănătate publică în România. Cel mai recent, a contribuit la realizarea raportului “Tineri în România – Griji, Aspiraţii, Atitudini şi Stil de Viaţă”, coordonat de dr. Cătălin Stoica, sub egida Friedrich Ebert Stiftung (FES) şi a Centrului pentru Sociologie Urbană şi Regională (CURS).

, , , , ,



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *