Interviuri,Prieteni & Invitati

De vorba cu Oana Giurgiu

19 Jul , 2016  

Pe Oana am cunoscut-o anul trecut de Jazz la Garana. Andreea o prietena cu care am povestit deja, aici pe blog, ne-a facut cunostinta si am petrecut o zi impreuna cu familia Giurgiu. Am povestit, am ras, ne-am bucurat de soare si de apa din lac, de muzica buna de la Jazz. Intre timp Oana a castigat premiul Gopo pentru cel mai bun documentar, o fost implicata in cea de-a zecea editie a TIFF la Cluj si e pe drumuri non-stop. Mi-am dorit sa ma intalnesc cu ea de doua ori, odata la Timisoara si odata la Bucuresti, insa nu am reusit. Am zis sa stau de vorba cu ea, aici pe blog, daca tot nu am avut sansa de a o intalni.

Oana, esti tot plecata, tot pe drumuri.  Spune-ne cateva din proiectele tale si spune-ne ce intentii ai anul acesta.

Am cam fost pe drumuri, nu ma plang, insa are si acest lucru un revers al medaliei, asa ca am intentii serioase sa mai stau pe acasa 😉

De fapt sunt anumite locuri unde trebuie sa ajungi anual ca producator de film, festivaluri si targuri de film cum sunt cele de la Berlin si Cannes in primul rand si apoi unele regionale ca Sarajevo, Trieste, Cottbus, Sofia. Ce mi s-a intamplat mie anul trecut a fost sa lansez si filmul meu documentar “Aliyah DaDa” care avea un traseu diferit fata de aceste festivaluri si din acest motiv s-au adunat multe plecari, altfel niste experiente extrem de intresante adunate intr-o tolba de amintiri din SUA, Canada, Spania, pana in Israel, Moldova sau Bulgaria.

De ce crezi ca filmul romanesc e pe val afara, regizori apreciati, castiga premii internationale si in tara lumea nu se inghesuie la proiectile respective?

Acel “nou val” (zic acel, pentru ca au trecut deja mai bine de 10 ani de cand s-a pornit) venea dupa o lunga perioada de pauza in productia de film din Romania, timp in care publicul si-a pierdut obisnuinta de a vedea film romanesc. In plus filmele contorsionate ale anilor ’90 care reflectau cumva starea de spirit a vremurilor, nu au fost filme prea atractive pentru publicul, care prin refuzul de a le viziona, probabil si-a creat un sistem de aparare impotriva depresiei. Asa se face ca au trecut vreo 15 ani de divort intre public si filmul romanesc. Nici noul val nu a venit cu genuri de filme prietenoase cu publicul, astfel ca recucerirea acestuia este un obiectiv serios pentru regizorii romani, sau macar ar trebui sa fie.

Cum iti explici succesul romanesc la festivaluri mari cum sunt cele de la Cannes, Berlin? De ce a ajuns “noul val” cum sunt numiti regizorii romani, asa de cunoscut si apreciat?

Au avut curajul sa arate viata necosmetizata. Eu mai am si alte teorii printre care, faptul ca filmele s-au adaptat si la conditiile tehnice si practice. Bugetele noastre mici si lipsa de experienta ne-au condus sa facem filme “asa cum puteam” si asta s-a dovedit a fi un procedeu excelent de a ajunge foarte aproape de realitate. Imi amintesc de exemplu ca in casa domnului Lazarescu, din “Moartea domnului Lazarescu” am schimbat foarte putine elemente de décor, nici macar lumina nu s-a pus prea multa, nici nu se prea putea. Cum sa nu fie realist. Insa cred ca acel “nou val” s-a datorat in mare masura, retragerii apelor de dinainte, ca la tsunami.

Societatea in care traim si Romania ca tara reprezinta o sursa de inspiratie bogata pentru orice regizor.  Vorbim de paradoxuri, de realitati cu care noi traim si parca ne-am obisnuit cu ele. Subiectele alese de regizori socheaza afara. Poate fi o explicatie a succesului cinematografului romanesc din ultimii zece ani?

Romania, Estul Europei, Balcanii sunt locurile in care nu te plictisesti si daca filmele nu ies bine, inseamna ca nu exista simtul observatiei. Zi de zi ne izbim de filme mult mai bune, decat cele pe care le vedem. La noi expresia “viata bate filmul” e un modus vivendi. Eu spun ca in tarile astea nu ai voie sa faci filme proaste! Eu sunt intr-un mare amor cu locurile astea in care m-am nascut si ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a adus aici, sa nu ma plictisesc.

Povesteste-ne te rog de TIFF si despre evolutia sa frumoasa. Concept, management, proiectii. De ce a ajuns un brand de succes?

Uite eu am mai spus povestea asta, cand am pus la cale organizarea acestui festival nu se intampla nimic marcant in cinematografia romaneasca si paream total rupti de lume. Eu am fost desemnata sa  prospectez Timisoara si Cluj ca locatii de desfasurare a festivalului. Mie mi s-a parut Timisoara cel mai potrivit loc, bine si  pentru ca eram, de fapt inca mai sunt indragostita de Timisoara si de oamenii ei. Erau trei cinematografe la mai putin de 100m unul de altul si in plus directoarea Regiei de film am descoperit ca fusese cea mai buna prietena din liceu, a mamei mele, deci ar fi fost super usor pentru mine sa organizez lucrurile. Insa a primat faptul ca statistic Clujul avea cel mai mare numar de spectatori de film si in plus, ne-am dat seama ca sonoritatea Transilvaniei ne va scoate imediat din anonimat si asa a fost.

Un brand de succes a ajuns pentru ca toti cei care lucreaza la acest festival il iubesc foarte mult si pentru ca fiecare dintre ei este un om minunat si isi face treaba foarte bine. Nu are cum sa iasa o treaba proasta, dintr-o adunatura de oameni senzationali cu suflet mare si cu chef de viata. Cineva se minuna de cat de performant este departamentul de resurse umane al festivalului. Ei bine, el nu exista, sistemul functioneaza cumva de la sine – daca apare un element nefunctional, sistemul il respinge natural.  Nu exista om nepriceput, fiecare trebuie sa fie bun la ceva – trebuie sa nimereasca acolo unde e el potrivit. Dar da, cantarim lucrurile inainte de urni un un mecanism format dintr-o echipa de peste 200 de oameni la care se adauga peste 350 de voluntari, e cam cat o fabrica.

Esti producator si un regizor de film cunoscut in Romania si afara. Care sunt obstacolele aici in Romania si cat de grea este industria? Ce ai vrea sa se schimbe?

Nu e mai greu la noi decat in alte locuri, doar obstacolele sunt diferite. La noi ar fi minunat daca sistemul juridic si financiar ar tine cont ca exista industria de film. Pana una alta, noi functionam dupa aceleasi reguli ca un aprozar, ori situatia si modul de lucru in domeniul asta e complet diferit si ar trebui reglementat diferit. Acum legislatia ne pune in niste situatii absurde – de exemplu daca lucrezi de mai multe ori pe an cu acelasi om, fie el actor sau traducator, esti pasibil de o pedeapsa, pentru ca se poate crede ca aceste colaborari repetate ascund un contract de munca cu respectivul. As avea o satisfactie nebuna sa ii pun pe unii “specialisti” sa angajeze legal o oaie, cal sau un prapadit de dihor, pentru o filmare – sau sa achizitioneze o capita de fan.

 Sunt multe lucruri care trebuie sa se schimbe, dar daca un singur lucru s-ar respecta, ne-ar fi tuturor mult mai bine – daca oamenii si-ar face treaba cu curaj si cu responsabilitea ca de ei depind si altii, si ca trebuie sa lase in urma ceva durabil.

Ai luat premiul Gopo pentru un documentar Aliyah DaDa ce are un subiect destul de sensibil si neexploatat pana in prezent: evreii din Romania. Cum ti-a venit ideea si ce ai vrut sa evidentiezi prin acest documentar?

Am facut filmul din curiozitatea de a descoperi istoria de dupa usa. Si cred ca mai sunt multe de cautat. Noi nu ne-am incheiat socotelile cu istoria recenta, daramite tot secolul XX. Evrei au existat dintotdeauna in spatiul acesta dar in secolul XIX si XX prezenta lor a fost una semnificativa si au avut un rol important in dezvoltarea tarii, iar emigrarea lor masiva a lasat un gol mare cel putin in cultura romaneasca. Ori mie mi s-a parut ceva trist faptul ca dintr-o propaganda nationalista prost inteleasa si ingusta, dintr-o meschinarie izvorata dintr-o mentalitate de calici, am pierdut avantajele pe care diversitatea, prin evrei sau sasi sau maghiari, le aduceau in cultura si in societatea noastra. E destul sa treci prin fostele sate sasesti din Transilvania, sa vezi cum arata acum unele dintre ele, sa intelegi ce vreau sa spun.  Acelasi prapad l-a lasat si plecarea evreilor din Romania, dar la un nivel mai putin vizibil cu ochiul liber si mai greu de admis si cuantificat. Eu prin acest film am cautat sa inteleg de ce sa vrea 400.000 de oameni sa plece dintr-o tara, care era si a lor; cum a putut un popor primitor, ospitalier, prietenos asa cum sunt romanii sa trezeasca in mintile evreilor o dorinta atat de puternica de a se imbarca, intr-o aventura teribila, catre un loc necunoscut si plin de pericole?!

Cum vezi evolutia cinematografului romanesc in urmatorii ani?

Cred ca filmul romanesc se va diversifica foarte mult in urmatorii ani, pentru ca generatiile noi de oameni de film, sunt cei care nu sunt tributari vreunei mentalitati sau vreunei epoci – ei sunt liberi si dezinhibati si nu cred ca mai vor sa demonstreze neaparat ceva, asa ca va iesi din ei ceva mai sincer si teoretic, in esenta, mai valoros. Totul e sa nu fie superficiali, asta e marele pericol, acum, cand tehnologia e accesibila oricui. Va fi greu de cernut pleava.

Dar a publicului? Poate fi educat prin productii de calitate sau block-busterurile americane o sa cucereasca cinematografele?

Block-busterele ne vor cuceri in continuare, pentru ca asta e datoria lor. Ideal ar fi ca publicul sa isi lase liberatea sa vada si altceva. Ne intoarcem la diversitate si cata nevoie avem de ea. Poate sa nu ne placa, dar e important sa existe. Cat despre educatie, eu am ajuns la convingerea ca ea nu poate fi facuta cu metode democratice, ci cu oarece constrangeri, macar pentru a depasi acel prag psihologic, ca filmul non-american e prost si plictisitor. Si apoi publicul trebuie incet, incet agatat. Nu e simplu si nu ne e usor si din nou, nu avem sprijinul unei strategii de stat, care sa sprijine de exemplu filmul romanesc, asa cum se sprijina fructele si legumele in supermarketuri, daca tot e sa ramanem in sfera aprozarului. Sa gasesti in mall-uri o oferta romaneasca sau europeana de film, intr-o anumita proportie. Altfel toate reperele culturale vor fi nord-americane.

Lasa un mesaj aici pentru cititorii mei, dar si pentru cei care te urmaresc pe tine:

Eu nu stiu daca ma urmareste pe mine cineva, sper sa nu :)) dar daca ar fi sa las un mesaj ar fi acesta: as vrea ca acest an sa fie unul in care sa intelegem cu totii ca nu ne putem lasa viata, viitorul nostru, viitorul celor care vin dupa noi, in mana oricui. Ca a venit vremea sa ne uitam cu responsabilitate in mana cui dam puterea, ca nu mai putem sta indiferenti, sa vedem cum se ruineaza totul in jur. As vrea sa promiteti ca veti fi vigilenti si ca veti avea curajul sa spuneti nu, dar si responsabilitatea si disponibilitatea de a da o mana de ajutor fara sa asteptati un castig, ajutorul vostru cumva va fi apreciat… sau nu, dar ce conteaza veti fi impacati cu universul.

Mult Succes Oana si sper sa ne intalnim in curand!

 

, , , , ,



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *