Dezvoltare/Relatii Internationale,Interviuri,Prieteni & Invitati

Despre criza refugiatilor, cu Romina

7 Sep , 2015  

Pe Romina am cunoscut-o anul trecut la Development Camp la Sinaia. Bine, aveam cunostiinte comune, in sensul ca Oana, colega ei de birou era prietena cu mine inca din facultate. Romina, la fel ca si Oana, lucreaza la Institutul Intercultural din Timisoara un ONG infiintat in 1992 printr-un program al Consiliului Europei. Organizatia a dezvoltat peste 50 de proiecte pilot (nationale si internationale) si a publicat peste 30 de volume in diferite limbi ca rezultat al proiectelor. Romina se ocupa de chestiuni legate de educatie si relatii interculturale, ea facand parte si dintr-o retea de mediatori interculturali. La un moment dat era cat pe ce sa colaborez cu ei la un raport de politici publice pentru proiectul lor major care s-a intins pe mai multi ani “Migrant in Romania”. Ultima oara m-am vazut cu Romina la Bruxelles cred, cand a fost invitata la un eveniment care promova multi-level governance si principiul managementului colaborativ in procesul de politici publice. Dar o sa o intreb pe ea mai multe despre proiect, despre criza refugiatilor, despre “musulmanizarea” Europei, despre rasism si multe altele.

Buna Romina. Vrei sa ne spui cateva lucruri despre proiectul vostru Migrant in Romania. Ce ati facut de-a lungul timpului, cu ce rezultate si de ce ati fost dati exemple de bune practici la Bruxelles?

Buna Graţian şi îţi mulţumesc pentru invitatie. Migrant în România a început în anul 2009, pe când am coordonat primul proiect pe integrarea resortisanţilor ţărilor terţe (RTT) din România, care viza crearea unui mecanism de consultare local şi national, între comunităţile de migranţi şi autorităţile locale şi regionale din cinci oraşe din ţară : Bucureşti, Constanţa, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara. Se simtea nevoia reală de dialog între comunităţile de migranţi şi autorităţiile locale / regionale. Outputurile proiectului au fost un mecanism de consultare, un portal de informare www.migrant.ro şi am editat revista Migrant în România

Din 2009 (cand au inceput primele intalniri migranti-autoritati) proiectul s-a tot dezvoltat, astfel încât în 2012 a luat fiinţă prima reţea de mediatori interculturali din România. Această reţea naţională este alcătuită din persoane care au un background de migrant (cei mai mulţi dintre membri sunt în continuare resportisanţi ai ţărilor terţe, sunt doar câţiva cu cetăţenie română). Membrii reţelei sunt persoane implicate în comunităţile de migranţi din România, care activează ca şi un liant între comunitatea de migranţi şi autorităţile publice / organizaţiile neguvernamentale implicate în munca cu migranţii.

Reţeaua s-a dezvoltat încet, însă în 2013 am reuşit să obţinem şi calificarea membrilor reţelei ca şi mediatori sociali cu competenţă interculturală. Astfel că în 2013 atunci când am fost contactată de către prietenul comun Alexandru – expert al companiei Spatial Foresight GmbH, pentru a-i povesti despre un proiect care viza lucru pe multi-level governance şi principiul managementului colaborativ în procesul de politici publice, proiectul Migrant în România a fost primul care mi-a venit în minte. I-am povestit despre activităţile proiectului, despre ce anume am făcut şi despre ce ne dorim să facem şi un an mai târziu, în 2014, proiectul a fost considerat un exemplu de bună practică la nivel European. Motivul: principiul managementului colaborativ în procesul de politici publice. La întâlnirea la care ne-am revăzut, am prezentat proiectul în faţa reprezentanţilor de la Comisia Europeana şi altor persoane fie interesate de tematică, fie reprezentând diverse autorităţi publice. Am fost singurii reprezentanţi din panel al sectorului ONG. Raportul întâlnirii poate fi accesat aici.

Însă cele mai apreciate rezultate ale proiectului noastru au fost: reţeaua de mediatori interculturali (munca directă cu comunităţile de migranţi), mecanismul de consultare şi iniţiativele de schimbare a politicilor publice. În urma prezentării au venit multe persoane la mine să mă întrebe mai multe detalii şi chiar erau interesate să transfere acest mecanism în oraşele / regiunile pe care le reprezentau. Modelul practicat de noi este simplu, uşor de transferat şi care aduce schimbări reale, cred că asta a contat foarte mult.

Care e situatia actuala in Romania la nivelul migrantilor si cu ce probleme v-ati lovit de-a lungul implementarii proiectului?

Aş invita persoanele interesate să consulte barometrul de integrare a imigranţilor în România . Se poate observa o îmbunătăţire a reacţiilor populaţiei majoritare vis-a-vis de integrarea imigranţilor. Nu ştiu cum va arată barometrul de integare pe 2015, după reacţiile în lanţ declanşate de aşa zisa criză a refugiaţilor de acum. Un lucru este clar, în percepţia românilor, integrarea este o problemă personală pe care fiecare trebuie să o rezolve în măsura posibilităților.

Probleme s-au schimbat de-a lungul timpului. La început, prin 2009 – 2010, cel mai dificil a fost să găsim persoanele potrivite cu care să lucrăm. Atât din partea comunităţilor de migranţi, cât şi de la autorităţile publice. Odată cu înfiinţarea reţelei de mediatori interculturali şi a grupurilor locale pentru integrarea migranţilor, problema s-a rezolvat. Apoi cel mai greu a fost să urmărim implementarea diferitelor decizii / sugestii elaborate prin mecanismul de consultare de la nivel local. Deoarece se discutau multe probleme ale migranţilor în oraşele respective, se propuneau tot felul de soluţii, însă mai apoi, implementarea lor rămânea în aer. Chiar dacă acum putem spune că vedem unele decizii implementate, acest aspect, „al practicii” este încă problematic. Apoi mai sunt probleme punctuale cu care se confruntă comunităţile de migranţi în România, de la discriminare, la lipsa locurilor de muncă, la lipsa cursurilor de limba română, lipsa lăcaşurilor de cult, lipsa programelor de integrare pentru copiii cu background de migrant, etc. Sunt multe probleme încă nedezbătute şi care nu sunt deloc în atenţia publicului larg şi / sau în atenţia autorităţilor locale.

De ce crezi ca romanii nu sunt pregatiti la nivel de societate/mentalitate pentru a primi emigranti? Totusi “si noi” am trait aceleasi “intoxicari” media si discriminari atunci cand am devenit membrii UE si eram considerati “tigani” in Spania, Italia, Franta sau Anglia?!?

Am menţionat la un moment dat pe reţele de socializare că românii nu sunt pregătiţi, deoarece eram destul de frustrată vis-à-vis de reacţia unor persoane, pe care le credeam dintre cele sensibile intercultural. Acum, fiind mai calmă şi mai raţională, nu aş putea declara că românii nu sunt pregătiţi la nivel de societate / mentalitate pentru a primii migranţi. Au apărut şi la noi tot felul de iniţiative care încurajează primirii solicitanţilor de azil, cum ar fi Refugees Welcome – Romania şi altele. Însă cred că reacţia negativă care există are mai multe cauze.

În primul rând o slabă informare vis-à-vis de procesul de migranţie. Nu se înţelege diferenţa dintre imigrant legal, imigrant ilegal, solicitant de azil, refugiat. Nu se ştie mai nimic despre cauzele reale care au determinat acest val al migranţilor şi cum acest proces va afecta Europa real pe viitor. Ai dreptate, la fel se vorbea şi despre noi ca şi români că vom “năvăli” în Europa. Nu sunt de acord cu folosirea termenului de “ţigan”, în sensul că problema din punctul meu de vedere nu era că eram consideraţi ţigani, ci problema reală este faptul că termenul care descrie o întreagă etnie este folosit peiorativ. Însă revin la întrebarea ta, cred că reacţiile negative sunt reacţii de “apărare” în care cel mai bine este să ataci, înainte de a înţelege. Şi din punctul meu de vedere ele vin de cele mai multe ori din frică. Din frica de necunoscut! Ne este frică de celălalt, pentru că nu îl cunoaştem, pentru că nu stim să îl controlăm, şi atunci tot ce ştim este să atacăm. Sunt anumite fapte care nu pot fi ignorate, la fel cum a fost si situaţia românilor după 2007, într-adevăr sunt milioane de cetăţeni români, migranţi în statele membre UE, acest lucru este un fapt; întrebarea este, a schimbat radical acest fapt faţa tărilor unde s-au dus? Aş zice că nu. Bineînţeles că nu se pot ignora anumite schimbări pe care migraţia românilor le-a produs în ţările unde s-au dus, însă de aici până la a schimba radical o ţară, este cale lungă.

Consider că din unele puncte de vedere situaţia poate fi asemănătoare. Doar că multe dintre persoanele care vin acum înspre UE au motive mult mai grave pentru care şi-au părăsit casa şi ţara. Iar acest lucru îngreunează procesul de integrare. Una este să pleci pentru că vrei să câştigi mai mult, şi ştii că oricând te poţi întoarce acasă, sau ştii că îţi poţi construi un cămin sigur şi confortabil la tine în ţară şi alta este situaţia când ştii că nu mai ai nimic la tine în ţară, când tot ce ştiai şi cunoşteai este distrus şi când familia şi prietenii ţi-au fost ucişi într-un război pe care tu nu l-ai vrut. Disponibilitatea şi atitudinea faţă de integrare a migrantului, consider că este diferită şi în funcţie de motivul migranţiei. Să nu mai pomenesc de traumele trăite în urma sacrificilor şi riscurile drumului de a ajunge la destinaţia vizată.

Să revin însă la întrebarea ta, de ce nu suntem pregătiţi? Pentru că nu suntem informaţi, pentru că nu suntem învăţaţi să procesăm informaţia şi să o verificăm din mai multe surse, pentru că poate la nivel inconştient gândim “acum este rândul nostru să părem mari şi tari”. După ani în care am fost ţinta discriminării, acum suntem în “tabără celor buni”. Este dovedit că o persoană care este discriminată, sau face parte dintr-un grup discriminat, atunci când are şansă să deţină “puterea” este cea mai dispusă să discrimineze la rândul ei. Nu cred că există un răspuns care să descrie un ultim adevăr pentru toate, însă cred că sunt multe cauze pe care e nevoie să le analizăm.

Am scris pe blog despre criza refugiatilor. Ce se intampla din punctul tau de vedere si cum vezi o rezolvare la aceasta situatie delicata?

Ai descris destul de bine realitate din Siria. Din punctul meu de vedere (care este şi el destul de limitat) eu văd victime ale unui război – atunci când vorbim de refugiaţi – un sistem nepregătit pentru a face faţă cu adevărat unor efecte ale războiului, multe iniţiative şi intervenţii de a ameliora situaţia şi multe persoane care stau confortabil la ei acasă unde e pace şi linişte, şi îşi dau cu părerea despre ce ar fi bine să fie făcut, sau şi mai rău devin “soldaţi” într-un război virtual, care însă îşi are şi el victimele lui în viaţa reală. Cred că trăim vremuri în care e nevoie să fim foarte vigilenţi ce informaţie propagăm şi ce reacţii avem, în special în mediul online. Nu am expertiza necesară să mă pronunţ în a da soluţii miraculoase şi cred că puţini dintre noi o au, dar pentru ca cineva să susţină o anumită acţiune sau alta, cred ca e nevoie de multă documentare înainte şi de multă muncă la faţa locului pentru a înţelege cât de mult râu sau bine poţi face printr-o singură acţiune. Cred că UE are capacitatea de a primi fluxul de refugiaţi care vin, la fel cum şi România are capacitatea de a primi cota alocată. Însă munca serioasă de abia acum începe. Nu este suficient să existe spaţiu şi resurse, o acţiune de primire a refugiaţilor consider că e nevoie să fie însoţită de programe de integrare aferente şi care să reflecte nevoile reale atât ale refugiaţilor cât şi alte comunităţii gazdă.

Lumea nu intelege ce se intampla acolo, nu intelege diferenta intre wasshabi, assad, sunniti si shia, despre geo-politica zonei, despre situatia sirienilor care cauta scapare. Crezi ca cei care comenteaza despre infiltrarile ISIS sau despre musulmanizarea Europei sunt indreptatiti sa o faca? Nu crezi ca poate exista un pericol real? Se poate vorbi de un conflict al religiilor sau al civilizatiilor?

Cred că este greu să înţelegi ceva care este foarte diferit faţă de tine. Şi mai ales necesită mult timp să stai, să te documentezi, să înţelegi cu adevărat nişte valori a unei culturi atât de diferite, eventual să mai citeşti şi istorie, plus să înţelegi situaţia geo-politica zonei. E prea mult! Într-adevăr, am fost luaţi pe nepregătite. Nu stă nimeni să înţeleagă situaţia în ansamblu, e mai simplu să dam un “share” la un material uşor, care ne vorbeşte exact despre ceea ce vrem noi să auzim şi astfel suntem un pic mai “patrioţi” că prin share-ul noastru am contribuit la păstrarea valorilor şi a tradiţilor “creştine”.

Despre infiltrările ISIS eu una nu mă pot pronunţa, nu am citit niciun articol să îmi spună câţi dintre solicitanţii de azil sunt suspecţi că ar fi ISIS, căţi au fost descoperiţi ca find membrii ISIS, informaţia asta îmi scapă şi deci nu mă pot pronunţa. “Musulmanizarea Europei” – din nou este un termen / concept foarte vag. O primă întrebare ar fi: cum este Europa azi? Este Europa creştină? Dacă da, ce înseamnă asta? Şi mai apoi ce înseamnă “musulmanizarea” Europei? Înseamnă a da aceleaşi drepturi tuturor cetăţenilor care participă în mod egal la construcţia societăţii în care trăim … dacă asta înseamnă, atunci poate da, sper că voi trăi procesul de “musulmanizare” a Europei. Pentru că îmi doresc să trăiesc într-o societate care îşi respectă în mod egal cetăţenii. Chiar zilele astea o bună prietenă şi colegă a postat pe pagina ei de Facebook un vers care mi-a marcat copilăria şi care cred că se aplică zilelor noastre “că voi egalitate dar nu şi pentru căţei”. Migraţia este un proces care nu poate fi oprit, a fost şi va fi mereu. Iar cultura este un proces. Cultura nu este ceva static, s-a trecut de etapa în care cultura era percepută ca fiind de neschimbat. Nu înţeleg de unde frica asta de a ne pierde “cultura Europeană” sau “cultura creştină” … în primul rând că o astfel de atitudine, din punctul meu de vedere (crescută într-o familie ortodox-creştină) nu este o atitudine creştină. Nu că aş fi expert în religii, însă consider că valorile de bază atât în creştinism cât şi în islamism sunt aceleaşi. Chiar sunt foarte multe asemănări între ortodoxismul nostru şi multe practici islamice. Deci eu nu vad unde este problema “musulmanizării”. Oare nu suntem déjà musulmani din multe puncte de vedere, la fel cum multe persoane musulmane sunt déjà creştini?

Nu cred că există niciun conflict al religilor sau al civilizaţiilor, sper că suntem mai presus de asta. Cred că altele sunt problemele reale ale vremurilor noastre. Şi mai cred că există o mare lipsa de informare şi o mare lipsa de empatie cu cel / cea care este diferit / diferită.

Alvin Toffler spunea ca creştinismul se va extinde în ţările din emisfera sudică, iar musulmanii vor emigra în număr mare către ţările din Occident in urmatorii 40 de ani. Cum influenteaza asta Occidentul?

Precum am spus şi mai sus, cultura este un proces în schimbare. Consider că dacă într-adevăr în occident va creşte numărul musulmanilor, acest lucru aduce o schimbare, e clar. Însă dacă ştim să abordăm situaţia constructiv, vor fi numai schimbări pozitive din multe puncte de vedere.

Migraţia aduce dezvoltare, inovare şi creştere economică. Nu sunt de acord cu nici un fel de extremism. Consider că procesul de integrare este un proces mutual, în care toate părţile implicate se schimbă. Nu putem să avem pretenţia ca doar grupruile minoritare să se schimbe iar societatea majoritară să rămână nechimbată, la fel cum nu văd ca un grup minoritar să rămână neschimbat în momentul în care îşi schimbă mediul înconjurător. Sunt atât de multe lucruri pe care le poţi învăţa de la o altă cultură, nu înţeleg de unde există frica asta de a fi contopiţi. Bineînţeles că nu aş fi de acord cu un proces de segregare, în care să existe comunităţi compacte cultural şi să nu existe schimburi între culturi. Însă este dovedit că atunci când există politici care facilitează interacţiune între culturii, combinate cu practici interculturale, procesul de integrare este unul de success şi nici o cultură nu se pierde în defavoarea celeilalte. “Nimic nu se pierde, totul se transformă”.

Din punctual meu de vedere, situatia a escaladat in timp si nici o organizatie internationala sau UE/SUA nu si-a dorit rezolvarea acestui conflict intern din Siria, care intre timp a devenit problema europeana. Conflictul inceput in 2011 a trimis peste 4 milioane de refugiati in Turcia, Liban si Iordania. Cum crezi ca va continua si cum ne va influent ape noi, europeni sip e noi romani?

Ai dreptate, e un conflict de mult timp, care după părerea mea a fost influenţat de aşa zisele marile puteri. Acţiune şi reacţiune – ar zice unii. Cu siguranţă nu cred că fluxul refugiaţilor se va opri aici. Şi cred că de fapt este o problemă globală. Cred că trăim vremuri în care suntem afectaţi la nivel global de orice eveniment care se întâmplă, chiar dacă teoretic, este departe de noi. Oamenii din zone de conflict vor veni în continuare în zone unde este pace, este firesc şi cred că mulţi dintre noi ar face la fel.

Cum ne afectează? Cred că situaţia actuală ne determină să ne punem întrebări, să ne re-analizăm poziţia. Situaţia asta, pe unii îi lasă indiferenţei, pe alţi îi motivează să scoată cei mai bun din ei, iar unora le ofera şansa să arate ce au ei mai rău şi mai monstrous (vezi reacţiile rasiste din mediul online: comentarii, articole, etc.). Cu siguranţă vor exista schimbări de politică publică la nivel de UE şi la nivel de state membre şi sper că schimbarea de politici va determina şi o schimbare reală în societăţile ţărilor membre U.E. Iar despre România, cred că situaţia actuală ne-a făcut să ne dăm seama mai mult că suntem parte din U.E. şi sper că prin acceptarea cotei pe România să existe o îmbunătăţire atât a infrastructurii existente pentru refugiaţi, cât şi serviciilor şi a politicilor publice ce vizează integrarea străinilor.

Iar despre societatea română în general, cred că începem să ne dăm examenul real apropo de aşa zisul stereotip naţional că români sunt toleranţi, ospitalieri, şi că la noi în România nu există discriminare … oare? … “nu şi pentru căţei”, nu-i aşa?

Romania are o cota europeana de 1.700 de refugiati, cota pe care a stabilit-o UE. Tu ai lucrat cu migrantii din Romania. Crezi ca e pregatita Romania la nivel de infrastructura, legislatie, mentalitate sa primeasca acesti refugiati si sa-i integreze pe o parte din acestia?

Ştiu de cotă, şi eu personal cred că România trebuie să se pregătească să îi primească. Ştiu că mulţi colegi m-ar contrazice şi îi înţeleg şi pe ei. Imaginează-ţi că pe realocare, cota României pe anul 2012-2013 a fost de 40 de persoane, dintre care puţine au rămas în România. Iar media anuală a solicitanţilor de azil în România este de 1452. În afara cifrelor însă, cred că România are o datoria morală să facă asta. Acceptând 1700, acest număr sperie (un pic) însă sper să determine şi o schimbare atât la nivel de infrastructură cât şi la nivel de mentalitate. Inspectoratul General pentru Imigrări a anunţat déjà că au pregătit pentru o creștere majoră a numărului de solicitanţi de azil, inițiind un plan care cuprinde creșterea capacității de cazare şi stabilirea de responsabilități instituțiilor pentru a acorda asistență în caz de urgență.

Cât despre legislaţie, România stă foarte bine … la implementarea ei, avem probleme. Învăţarea are loc în afara zonei de confort, nu? Astfel cred că această cotă scoate România din zona de confort, însă sper şi am încredere că această situaţia este o oportunitate pentru România să înveţe să lucreze cu refugiaţii, iar pentru sociatatea românească este cea mai bună ocazie să îşi arate ospitalitatea.

UE spune ca Romania va primii cate 6000 de euro pentru fiecare refugiat. Poti sa ne spui te rog cat primea pe zi un emigrant de la Centru din Timisoara si cum se descurca sa traiasca?

Din câte ştiu eu acum, cei care vor veni în România vor veni ca si solicitanţi de azil. În momentul de faţă solicitanţii de azil primesc următorul tip de ajutor material: ajutor pentru hrană în limita sumei de 3 lei / persoană / zi, de cazare în limita sumei de 1.8 lei / zi şi alte cheltuieli în limita sumei de 0.6 lei / persoană / zi. Îţi poţi imagina cum poate să trăiască cu 3 lei pe zi. Tu ce ai face cu 3 lei pe zi? Cam ce poţi tu să faci cu ei, cam tot atâta poate şi el / ea să facă, poate chiar mai puţin deoarece pentru ei, Timişoara este un loc cu totul şi cu totul nou şi cu multe aspecte total de neînţeles.

Noi, în cadrul proiectului Migrant în România am depus o solicitare de a mări această cotă  şi am primit răspuns de la Inspecţia Muncii – biroul Comunicare, că solicitarea noastră a fost trimsă în atenţia Ministerului Muncii. Sunt tare curioasă ce răspuns primim de la Minister direct. Deci cum se descurcă? Greu, foarte greu! Aici vorbind despre solicitanţii de azil.

În cazul refugiaţilor, odată obţinut statutul de refugiat în România, legea spune că primesc lunar un ajutor material neramburasabil raportat la indicatorul social de referinţă,pentru o perioadă de maxim 6 luni în limita disponibilităţilor financiare ale statului. Însă odată primit statutul de refugiat, aceştia au aceleaşi drepturi ca şi un cetăţean român, adică dreptul de a munci, dreptul la asistenţă socială, etc. Dar nimeni nu garantează statutul de refugiat, acesta se obţine în urma unui proces îndelungat şi care presupune multe proceduri de verificare.

Care sunt centrele din Romania care vor primii refugiati si cum crezi ca vor reactiona locuitorii acelor orase?

Sincer, nu ştiu cum vor fi repartizaţi refugiaţii atunci când vor veni, însă ştiu sigur că România dispune de şase centre regionale de cazare şi proceduri pentru solicitanţii de azil situate în Bucureşti, Giurgiu, Timişoara, Galaţi, Rădăuţi şi Maramureş. Personal, nu ştiu unde vor fi repartizaţi şi cum vor fi repartizaţi. Cum vor reacţiona locuitori? Sunt convinsă că vor fi reacţii pro şi contra, care mai de care. Însă noi sper să putem ajuta, sper ca atunci când va fi nevoie autorităţile locale să apeleze la reţeaua de mediatori interculturali şi să putem contribui la crearea unui mediu prietenos şi care să faciliteze integrarea.

Ca si mediator intercultural ai o atitudine pozitiva, concilianta, optimista. Spune-ne la sfarsit cateva idei/cuvinte despre diferentele culturale, despre cum ar trebui sa le rezolvam si cum ar trebui sa fim mai intelegatori in ceea ce priveste diferite culturi sau religii? Tine asta de educatie sau de umanismul din fiecare?

Aş începe prin a spune că diferenţele culturale nu sunt o problemă care trebuie rezolvată. Ele există şi este foarte bine că există, deoarece altfel am trăi într-o lume monotonă, plictisitoare. Mai cred că noi la naştere suntem foarte toleranţi şi deschişi şi primitori şi buni … însă cu timpul, ne formăm o atitudine rasistă şi chiar ajungem să discriminăm pe tot felul de considerente. Şi asta nu cred că este sănătos nici pentru noi, nici pentru cei din jurul noastru. Însă mai ştiu ceva, că o atitidine şi un comportament rasist, pe lângă că se învaţă se poate şi dez-învăţa. Este mult mai greu procesul de “dez-învăţare” dar el poate să aibă loc.

La inceput cred că ne naştem competenţi interculturali, însă pe urmă ne pierdem competenţa asta. Ce e de făcut? Fie că vrem, fie că nu vrem, trăim vremuri în care consider că este absolut necesar să ştii să trăieşti, să munceşti într-un mediu intercultural. Deci a fi competent intercultural este o necesitate. Oricâte garduri s-ar clădi, oricăţi hate-ri ar fi, migraţia nu poate fi oprită. Iar nimeni nu se poate izola şi pretinde că trăieşte într-o comunitate “pură” – a mai încercat cinveva asta şi a ieşit tragic, sper ca omenirea să îşi înveţe lecţia.

Şi DA, ţine de noi să devenim competenţi interculturali. Cred că ţine foarte mult de educaţie. Diversitatea culturală este o resursă şi ţine de noi să o “explorăm”. Şi câte exemple nu sunt de societăţi / ţări în care diversitatea este apreciată … chiar la începutul anului am fost în India, un loc unde am învăţat cu adevărat ce înseamnă diversitate culturală şi cât de bine se poate trăi într-o societate tolerantă şi atât de colorată. Deci oamenii buni, nu vă mai fie frică şi iubiţi un pic mai mult 🙂

, , , , , , ,



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *