Prieteni & Invitati

Despre oameni și energii

21 Oct , 2017   Gallery

Textul pe care mi l-a trimis Ioana, e probabil unul din cele mai puternice scrieri de pe blog. E despre oameni, despre energia umană, despre colaborare, despre nebunie, despre cât de mult ne oprește din evoluție „zona de confort”, despre cum s-a simțit Ioana timp de 3 zile la Timișoara, la evenimentul pe care l-am organizat cu puțin timp în urmă.  Pe Ioana am cunoscut-o anul acesta, la o sortare de carte pentru EduCab Romania. Lucrează cu Mihai la Ipsos și am interacționat cu ea, ba la mare, ba prin București. E foarte SMART și îmi place pentru că are o impresionantă sete de cunoaștere și comunică ușor, inteligent și eficient, e curioasă și absoarbe ușor exeperiențe, valori, idei.  Îi pasă și se implică, ca dovadă textul de mai jos. 

 

De ce se mișcă oamenii? Așa…zi de zi? De ce?

Iți mai aduci aminte când a fost prima oară când te-ai revoltat?  Dar când te-ai întrebat de ce să fac așa dacă eu nu mă simt bine? De ce toți merg în direcția asta când știu că nu vor ajunge prea curând la destinație? Destinația lor…Oare au toți destinații?

Cum ai aflat că se pot schimba lucrurile? Cât de mică este de fapt lumea asta mare și cum putem să ne adunăm?

Energie. Cautând pe Google definiții ale energiei, am găsit recent ideea de putere a energiei umane. Și cam asta a fost. Iată că există și iată că nu e o nebunie idealistă. Dacă o sa căutați o să găsiți niște lucruri extrem de interesante.

E un concept atât de simplu încât mi se pare că nici nu ar trebui sa îl numesc concept. E o idee care surprinde simplu faptul ca a pune energii pozitive, împreună, deblochează o putere ce ne dă libertatea și echilibrul pentru a explora.

Da, libertatea si echilibrul, pentru că o explorare fără noimă, fără cap și fără coadă este doar o explorare prin definiție, iar însăși ideea de explorare înseamnă mai mult de atât, aduce cu sine multe întrebări, câteva concluzii la care mai apoi să te întorci din nou cu alte întrebări. Poate să pară așa… un șir obositor în care te întorci în același punct, dar tocmai explorarea nu iți permite să te întorci în același punct pentru că de fiecare dată întrebările diferă.

În ultimul an mi-a fost dat să descopăr mult mai mult decât capacitatea mea de a crede că se poate descoperi într-un an de zile. Timpul, la care am înțeles că mă raportam greșit. Oameni în care am înțeles că nu aveam curaj să cred până la capăt. Sau nu voiam să cred. Am fost învățați de mici să nu credem în străini și mai ales în bunele lor intenții. Societate bolnavă.

Exploram, dar fără să explorez. În mult discutata zonă de confort. Și am înțeles că de fapt explorarea în zona de confort nu e benefică, e așa un fel de nimic, pentru că acolo lucrurile se vor mișca mult mai greu. Pentru că atunci când tu ești stăpân pe tot și pe toate, iar gradul de predictibilitate este ridicat, tu faci ca lucrurile sa se miște mai greu. Asta îți asigură stabilitate și putere de a reacționa oricărui intrus, dar nu prea multe cărări noi.

Când într-adevăr alegi…și nici măcar nu știu dacă e vorba de o alegere, ci uneori am impresia ca e o nevoie sa te cunoști și sa te completezi pe tine ca om, ca individ, ca parte din social, când începi să faci treaba asta lucrurile vin pur și simplu. Ele vin către tine și tu trebuie să le primești și să iți lași energia să fie acolo. În momentul ăla, în prezentul ăla, în realitatea aia. Să înțelegi că ești liber și că e alegerea ta să fii acolo, ca toți factorii ăștia care par că te constrâng și iți conduc pe alocuri viața sunt de fapt variabile pe care tu le controlezi. Sunt prea mari și prea puține cele independente de tine ca să iți faci obicei din ele.

Ideea asta despre capacitatea extraordinară a energiei umane am cunoscut-o în momentul în care ne-am întâlnit. Eu și el. Proiectul despre care o să vă  povestesc mai multe altădată căci încă suntem la faza de îndrăgostire, când nu poți povesti prea multe pentru ca ești ocupat să fii acolo.

Acum însă o să povestesc despre un val de energie, de trei zile, pe care l-am găsit la Timișoara. Și o să fac asta întrucât cred cu tărie că în spatele fiecărui proiect, fiecărui eveniment reușit stă ceva mai mult decât ceea ce se expune sau se vede.

Nu o să vă obosesc prea mult cu detaliile organizatorice și cele de impact în comunitate, pentru că le găsiți deja prin toate locurile în care contează și despre asta s-au scris deja câteva pagini bune.

Oamenii. Cum au construit, cum au deconstruit, cum au avut încredere în ceea ce fac chiar dacă părea imposibil la un moment dat.

Toate evenimentele ăstea ce ne lasă cu gura căscată sunt de fapt despre oameni. Atât cei care participă, dar mai ales cei care le construiesc.

Oameni curajoși, ce pot să iți pară nebuni cu toate ideile și credințele lor despre umanitate, despre comunitate, oameni ce au fost zile și nopți într-un permanent balans emoțional. De ce să te apuci să faci o conferință cu speakeri internaționali la Timișoara și cine vine la ea? Va conta, cât va conta?

În plus de asta, când ești acolo și simți energia, începi să și înțelegi.

Joi seara încă se lucra la amenajarea sălii, vineri la 09:00 urma să se dea start-ul. Nu mai erau foarte multe de făcut, dar am ajuns acolo într-un moment foarte important pentru echipa de organizare: se lipeau literele volumetrice pe scenă. Un fel de nestemate având în vedere că tocmai ni se povestise că nu e treabă ușoară să le comanzi, sa le primești și să rămână intacte până la final de eveniment

Urban Talks urma să se întâmple în câteva ore și literele ălea veneau sa întregească tabloul din scenă. Să reprezinte și punct de reper pentru speakeri, să respecte și simetria și regulile din estetica și design, sa nu încurce, dar totuși să fie vizibile. Eiiii, ați crezut ca e treabă simplă atunci când le-ati văzut pozate frumos? Desfășurare de forță, măsurători cu unelte improvizate, calcule ce dădeau cu virgulă… eu v-am zis că e mai complicat decât pare.

Dar nu a fost. Echipa avea o unitate și o energie bună, astfel încât nu am simțit nimic din toate astea ca fiind permanente. Am înțeles doar bucuria că au ajuns la stadiul ăsta.

În zilele ce au urmat, tot ceea ce s- a întâmplat a fost confirmarea că ceea ce se simțise joi seara era adevărat. Se adunaseră multe energii, cu multă încredere și nebunie, cu credință și speranță, cu toate lucrurile controlabile și incontrolabile când te decizi să faci așa ceva.

Pasiune. Era ceva acolo în fiecare ce ardea mocnit, era vulcanul ăla ce îl văd tot mai des în oameni, vulcan ce erupe încet, încet și uite ajunge la minunății din astea. Așa sunt ei, oameni vulcani sau oameni furtuni tropicale. Vai și ce bine că sunt!

În care oameni din toată lumea  vin cu alte energii bune și aduc cu ei credința ca lucruile se pot face altfel, ca există soluții chiar și acolo unde nu ai crede, că se poate face la Timișoara „Connecting Doers with Opportunity” și că acolo va prinde forma și avânt unul dintre cele mai bune proiecte pe anticorupție de care cu siguranță vom mai tot auzi.

Vorbeam mai devreme de explorare în zona de confort a individului, însă relațiile descrise mai sus se reproduc și la nivel de comunitate.

Am fost pentru prima dată în Timișoara, dar se vede și se simte cum orașul ăla crește, însă ceea ce s-a întâmplat prin conferința asta a fost explorare benefică, ce a provocat starea de fapt ce oricum în momentul ăsta este deja provocată, ce a adus la nivelul următor modul în care se pot face lucrurile acolo.

Și ăsta e doar începutul, căci oamenii ăstia vor continua la Cluj și la București. Să îi cautați și să îi urmăriți.

­­­

Așadar atunci când lași doar timpul să acționeze și aștepți ca el să te împingă în direcții, există riscul ca timpul să iți devină un tovarăș de drum mult prea plictisit, căci în fapt el trece oricum, iar direcțiile să fie atât de multe încât te vor obosi sau atât de puține încât nu vor conta.

Atunci când lași energia să iși facă loc în tine, te împingi singur în direcții în care nici nu credeai că poți ajunge. Să punem așadar energiile împreună în tot ceea ce credem cu adevărat!

 


Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *